înviere


șoapte verzi străpung zăpada,
agățate de glezna pământului –
soarele se dedulceste
la mirosul reavăn
zâmbind „cu dinti”
primilor pași stângaci ai ierbii.
în palma timpului
secundarul se mai mută cu o viață…

© Liliana Negoi

Advertisements

hibernare


ciobul meu de rai
zace rătăcit pe fundul unui
ocean de nimicuri,
ascuns sub pleoapa sidefie
a timpului.
secunde zaharisite
atârnă la gâtul imortelelor,
precum un șirag opalescent
de sunete dezacordate,
și imaginea mea,
răsturnată,
nu mai topește cețurile
acoperindu-ți retina…
iarnă îmi ești…
omăt parfumat cu dorințe
sub care semințele dorm,
sperând să devină
mărțișoare…

© Liliana Negoi

condamnare


plânge-ți, păcătosule,
uitarea
în care ți-ai înmuiat codrul de pâine,
împărtășindu-te din ea
ca din măiastru cânt de îngeri –€“
nu urechilor tale
le este dată cunoașterea
căii pe care au pășit
strămoșii rugii,
ci sufletului pe care îl ții ascuns
sub piatră și călcâi,
și care, deși cu gura plină de țărână,
continuă să viseze
zborul…

 

© Liliana Negoi

oare…


pași mărunți
împletiți cu susurul apei –
ascuns
în zâmbetul salciei
copilul privea cu ochi mari
vârtejurile clipind în soare,
întrebându-se dacă pe acolo
râul respiră…

© Liliana Negoi

 

pași mărunți

împletiți cu susurul apei –

ascuns

în zâmbetul salciei

copilul privea cu ochi mari

vârtejurile clipind în soare,

întrebându-se dacă pe acolo

râul respiră…

ANOTIMPURILE – Iarna


Ninge solemn peste catedrala pădurii de brazi…
Soarele nu s-a arătat încă pe ziua de azi…
E linişte şi pace.
Stângace,
O cetină se apleacă sub zăpada grea.
Un colţ uitat de stea
Vesteşte Crăciunul aromind a smerenie.
Doar ursii dorm cu pioşenie…
E ceas de taină şi tăcere.
Nici gerul nu mai muşcă cu prea mare putere
Din fumul coşurilor nepăsătoare…
…Hibernare…

 

© Liliana Negoi

moștenire


săpate în oasele timpului
legiuni de fire de nisip
ne clădesc și recladesc
castelele tinereții
îngălbenite
cântece ofilite
au ostenit să alunece
iar și iar pe vocea noastră
vino, ia-mă de mână
hai să săpăm după dumnezeu
în pergamentele uitate
ale fricii și speranței,
hai să ne înzestrăm țesătura
cu nefericirea timpului
și să pretindem că răsăriturile sunt romantice
și apusurile înțelepte
în cele din urmă
nu e vina nimănui
că ADN-ul numelui nostru
se trage din vocea lui dumnezeu
și că trebuie să împărțim
moștenirea lutului…

originalul în  limba engleză aici

© Liliana Negoi