clișee


– Nu încerca să îndoi lingura. E imposibil. În schimb…încearcă să vezi adevărul.  
– Ce adevăr?  
– Nu există nicio lingură.  
– Nu există nicio lingură?  
– Atunci vei vedea, că nu lingura este cea care se îndoaie, ci tu.

“The Matrix”

nu e nimic nou în palma mea –
nimic ce stelele
să nu fi văzut ori fost până acum.
doar același zâmbet învechit pe care Dumnezeu
și l-a atârnat în colțul gurii
de fiecare dată când omul și-a încredințat durerile fumului,
devenind într-o zi nisip,
în altă zi sare,
în funcție de vreo toană divină
sucindu-se și răsucindu-se
pe marginea tămâiei arzânde
într-un gral lăptos supraapreciat.
blasfemie, știu…
dar nu mă pot abține.
(nu că aș vrea să o fac…)
mă vezi blazată, cititorule,
pentru că știu că
dimensiunile temporale au fost
inventate de oameni,
care, incapabili să înțeleagă faptul
că nimic nu se pierde
într-o bună zi au aplicat
domino-ul lui „a fost-este-va fi”
și de atunci încoace
oasele au început să se frângă dureros.
vezi tu, nu am niciun motiv
să mă îngrijorez
cu privire la natura trecătoare a lucrurilor,
din moment ce din praful uitării de azi
mâine se va naște o nouă stea…

originalul în limba engleză aici

© Liliana Negoi