nedormiți


cuvinte căptușite cu
miez de noapte și stropi de vară
picotesc ca pe pajiște
pe buzele noastre
obosite de rădăcinile secundelor.
‚să curgă soarele!’
se aude o voce
și brusc din palma mea
răsăritul țâșnește roșu
precum cireșele ucise –
sacrificii pe altarul limbii
ca să ținem visele la distanță.
zâmbim tăcuți
contemplând în liniște
ibricul gol de cafea –
eterna tragedie a șezătorilor noastre.
‚e ziuă’ îmi șoptești blând,
vrând parcă să îmi amintești
că nu mai suntem în liceu.
dar știu deja…
știu că în curând fiecare din noi
se va îndrepta spre altcineva…

 

 

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s