lecţie de amorţire


[…] îmi zâmbi știrb bătranul,
și îi zâmbii și eu la rându-mi,
cu mintea aiurea.

în unghiul mort
zăcea,
într-o binecuvântată stare extatică,
o grămadă de gânduri,
așteptând secunda potrivită pentru a clipi.

‚cu ele nu vorbesc acum’
zise moșneagul,
‚vezi, dacă ridic paharul,
mă uit la ele prin fundul lui
ca printr-o lentilă groasă,
și par mai mici…
și asa mici
nu indrăznesc să îmi tulbure
netrezia…
poate altă dată…’

nu avui curaj
să îi mai indrept atenţia
spre potaia jigarită
care se chinuia sub scaun
să îi roadă un papuc găurit de vreme […]

 

 

 

© Liliana Negoi