Ceva mai mult decât o recenzie de carte


Pe cât de dragă îmi este zăpada aia curată și albă, în care te întinzi copilărește ca să faci ”îngeri”, pe atât de urât îmi e de zăpada care, odată începută topirea, pare să oglindească în culoarea-i nedefinită întreaga mizerie a lumii, încât nu numai că nu te-ai mai întinde în ea, dar dacă s-ar putea nici măcar nu ai călca-o.

Mergeam mai zilele trecute prin București și mi s-au perindat inevitabil prin fața ochilor bulevardele mărginite de rămășițele iernii, mai aducând prea puțin a zăpadă și prea mult a noroi și asortându-se mai deloc cu evenimentul către care mă îndreptam – lansarea seriei „Iubiri de altădată” a Editurii All. Am vrut să particip la această lansare parțial pentru că îmi doream foarte mult să îmi impregnez mintea cu parfumul de carte nouă, de temă veche și de oameni legați de aceeași pasiune pentru cuvântul scris, și parțial pentru că undeva, în sufletul meu, simțeam nevoia să mă conving că „Iubirile de altădată” nu ajung să capete, în timp, același aspect de zăpadă decăzută din drepturi.

Și am ajuns acolo, și mi-am încântat mintea și inima cu lecturile de fragmente din cele patru cărți lansate (Cehov – “O mică glumă”, Machado de Assis – “Dom Casmurro”, Alphonse Daudet – “Soţii de artişti” și Edmondo de Amicis –  “Iubire şi gimnastică”), și cu vocea și muzica lui Dan Teodorescu, și am cunoscut-o și pe Loredana Modoran prin care, cu ceva vreme în urmă, am devenit parte din marea familie a vALLuntarilor, și am plecat de acolo ținând în mână „Mica glumă” a lui Cehov, pe care am citit-o puțin mai devreme. Am citit-o abia azi nu pentru că ar fi un volum prea mare – e chiar mic și foarte fluid și scris cu mare măiestrie – ci pentru că între timp m-am mai delectat cu o altă carte de la All căreia plănuiam să îi fac recenzie mai întâi. Însă nu m-au lăsat cele câteva povestiri ale lui Cehov, aducând dragostea într-un plan prea asemănător cu zăpada de care vorbeam la începutul acestui articol și amintindu-mi că în cele din urma iubirea, deși un sentiment dumnezeiesc, atunci când e trăit de oameni riscă de multe ori să capete aceeași culoare incertă. Povestirile lui Cehov sunt toate legate de dragoste într-un fel sau altul, de forme ale acestui sentiment și de transformări pe care le suferă el, iar mie mi s-a lipit oarecum de inimă un fel de compasiune dulce-amăruie cu privire la soarta iubirii odată ce e traită de oameni.

Vă recomand „O mică glumă”? Cu siguranță. Vă recomand să iubiți? Cu certitudine. Însă ceea ce vă recomand de asemenea este să trageți învățămintele de rigoare din povestirile autorului, pentru că e păcat ca splendoarea aceea de la început să se transforme în timp într-o mâzgă respingătoare. Părerea mea e că zăpada și iubirea ar trebui să nu își schimbe niciodată culoarea de la început – nici chiar când se topesc.

 

Acest articol face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL.

Advertisements

10 thoughts on “Ceva mai mult decât o recenzie de carte”

  1. Intr-adevar reusita lansare:)
    Intr-adevar o campanie nu ca buna…extraordinara.

    Iar in ceea ce priveste cartea lui Cehov eu o prefer pe cea de Alphonse Daudet dar promit sa o citesc si pe aceasta.

    Felicitari!!!

  2. Imi doresc sa citesc toate cartile din colectia asta, dar probabil tot Cehov as fi ales daca ar fi trebuit sa iau una. Imi pare tare bine ca ai scris despre lansare, daca as fi putut as fi venit si eu cu siguranta. Si m-am recunoscut in prima fraza a articolului tau 🙂

  3. Orice bărbat e perfect şi orice femeie este perfectă dacă sînt priviţi prin ochelarii roz ai iubirii. Cînd lentilele se sparg, rămîne doar realitatea.
    Realitate care a fost acolo permanent…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s