umbre


pe poarta scârțâind neunsă
pătrund cu pași smeriți
umbra zilei de ieri
și umbra zilei de mâine,
legate la un loc cu un crâmpei de „azi”

le bate soarele-n creștet
și vrăbiile le ciugulesc răcoarea,
și le e sete de cuvinte,
de vorbă molcomă și de glas de om,
și le e foame de nisip cu gust de „împreuna”

dar locu-i pustiu

și stau o vreme pe prispă,
tăcându-și una alteia griul
și numărând fulgi de lumină

și ies apoi cu pași smeriți
pe poarta scârțâind neunsă
umbra zilei de ieri
și umbra zilei de mâine,
legate la un loc cu un crâmpei de „azi” –
și bătrânul le privește cum se duc

© Liliana Negoi

Advertisements