amorțiri


înnebunitor de zgomotos e vântul azi…
și clopoțeii de lemn din curtea vecină
își zbat haotic în auzul meu
toaca.

dantela albă a perdelei
ascunde soarelui
golul dinăuntrul camerei.

și ochii dor
și gândul,
și mi-s degetele mânjite cu un august searbăd,
pătat cu nepriceperea mea
de-a mângâia cerul și-al șterge
de fâșiile de nebăgare în seamă.

care este oare clipa
când omul uită să mai privească în sus
pentru că vederea îi e prea bine acoperită
cu inutil?

 

© Liliana Negoi

Advertisements

geneza – sonet


ascuns în coama vorbei, nevăzut
de nimeni și de soare nepătruns,
zăcea, dormind, un sâmbure de lut,
visând la întrebări fără răspuns.
văzu cum îi înmugurește foc
în miezul crud, și aripi de pământ
sfioase înfloresc, făcându-și loc
prin încă nedospitul său veșmânt,
și pe la-ncheieturile de gând
șuvoaie translucide de nisip
țâșnesc cu râvnă, drumul deschizând
ca sâmburele să devină chip.
și astfel întrebarea neființei
răspuns găsi-n ivirea conștiinței.

© Liliana Negoi