amorțiri


înnebunitor de zgomotos e vântul azi…
și clopoțeii de lemn din curtea vecină
își zbat haotic în auzul meu
toaca.

dantela albă a perdelei
ascunde soarelui
golul dinăuntrul camerei.

și ochii dor
și gândul,
și mi-s degetele mânjite cu un august searbăd,
pătat cu nepriceperea mea
de-a mângâia cerul și-al șterge
de fâșiile de nebăgare în seamă.

care este oare clipa
când omul uită să mai privească în sus
pentru că vederea îi e prea bine acoperită
cu inutil?

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s