În gol


La rădăcina unui copac de cerneală
curge nestingherit
albastrul ofilit al unor gânduri cianotice.

Suspendat în neant, cuvântul nu se lasă născut,
încingând, ca-n poveste, pântecul minții
cu cercuri de fier.
Nu vrea la soare,
și-l fericește faptul că,
prea înamorat de nuditatea paginii,
stiloul refuză cu îndârjire
să îi fractureze acesteia albeața senzuală
cu arabescuri lumești –“
deh, dragoste livrescă,
neînțeleasă de muritori
și înfierată sub titlul de
„pană de inspirație”.

În definitiv,
de ce s-ar da stoarsă din lut
apa vie a lui „a fost odată”?

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s