ore


nu mai pot, înţelegi?
pur şi simplu culeg mugurii nopţii
de pe umeri de şoaptă,
mă uit la ei cum înfloresc precum răni dureroase pe pielea lunii
şi i-aş săruta, ca să le şterg fiorii răsărindu-le din carne.
sunt ai mei, la fel cum e şi pleoapa străvezie şi insomniacă
a nevoii de tine.

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s