Plângeri


Să îţi explic în veştede cuvinte
durerea unui vis abandonat?
Să mă îndur să îţi aduc aminte
ce inima, secată, a uitat?

Ţi-ar plânge talpa calea nebătută
şi ochiul răsăritul ignorat,
şi-ai blestema tăcerea prefăcută
acoperindu-ţi gândul vinovat.

Mai bine-ascunde în nisipul vieţii
sămânţa de regret atrofiat –
sub vălul străveziu al dimineţii
e mai uşor să uiţi ce ai visat

când noaptea,-nconjurându-ţi cu blândeţe
trădarea mută-ntr-un cocon sărat,
ţi-îneci amaru-n falsa frumuseţe
a unui fatalism prea nesărat.

Dă-mi voie să nu văd cum printre buze
ţi se prelinge glasul afectat
şi să n-aud pateticele scuze
pe care ţi le cauţi ne-ncetat.

Ai doar o viaţă. Dacă ţi-este teamă
să o trăieşti din plin, cu-adevărat,
în van încerci să construieşti o dramă
din pietrele la care-ai renunţat.

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s