Scurtă petiţie pentru trezirea la realitate


Am o problemă cu disputa asta legată de “există Dumnezeu/ nu există Dumnezeu”, pentru că oamenii tind să se concentreze asupra unui aspect mai puţin important al lucrurilor, din punctul meu de vedere. Indiferent dacă există sau nu există un Dumnezeu deasupra noastră (orice-o fi însemnând “deasupra”, în întreaga sa relativitate) NOI suntem aici. NOI, adică oamenii. Aşa că DACĂ există un Dumnezeu, mă îndoiesc că ne-a pus aici doar ca să se uite la noi cum distrugem locul ăsta. Şi DACĂ nu există un Dumnezeu, atunci ar trebui să reconsiderăm distrugerile pe care le aducem unul lucru care, conform datelor ştiinţifice, avea 1 şansă din 10000(introduceţi MULTE zerouri) să existe, date fiind circumstanţele.

Ceea ce vreau să spun este că existenţa (sau inexistenţa) lui Dumnezeu nu ar trebui să justifice felul în care avem grijă de lumea noastră. Sau mai bine spus, felul în care nu avem grijă de ea. Cu sau fără Dumnezeu, planeta asta e casa noastră deocamdată. Şi cumva mă îndoiesc că, în eventualitatea în care Dumnezeu există, ne-ar mângâia părinteşte pe creştete după ce am distruge întreaga planetă şi ne-ar da o altă “jucărie”.

P.S. Pentru cei dintre voi care credeţi într-un Dumnezeu doar pentru că e mai simplu să vă vedeţi de treburi în timp ce vă spuneţi că “Dumnezeu o să aibă grijă de tot”, fiţi atenţi: AIA nu este deloc credinţă – e doar o lene pseudo-spirituală de a vă asuma responsabilitatea în ceea ce priveşte lipsa gândirii asupra consecinţelor faptelor voastre. Dacă Dumnezeu există, mă îndoiesc că îi place să fie un pretext pentru acţiunile voastre prosteşti. Şi dacă Dumnezeu nu există, atunci ups! depinde de voi să aveţi grijă de tot. De fapt, depinde de voi în ambele situaţii.

P.P.S. De asemenea, CREDINŢĂ ≠RELIGIE. Rumegaţi asta.

P.P.P.S. Da, ştiu că unii ar putea spune că ăsta e un subiect ce poate fi dezbătut la nesfârşit, dar reţineţi că acest post NU se concentrează asupra existenţei lui (unui) Dumnezeu, ci asupra a ceea ce facem NOI. Sau ce nu facem.

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s