Sete


Şuvoaie de secetă curg alene, magmatic,
peste praful din curtea mea
şi peste aripile coţofenelor sfidând tăcerea.
Şuvoaie prelungi, greoaie,
în care visele se bălăcesc
precum un banc de peşti
nepăsători la vederea năvodului de carbon
din mâna mea.
Şuvoaie de gânduri străbat
piatra şi lutul deopotrivă,
precum venele căutăndu-şi o inima
în care să îşi curgă nisipul necernut.
Mi-e palma drum de aer
pentru nesfântă moartea verii –
între noi şi cer,
bătătorit de prea multe buze uscate sărutându-l,
doar vântul,
răscolind cu înfrigurare şuvoaiele necuprinse
după seminţe de apă.

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Ildeth


seara are crengi galbene şi ţepoase,

*şi piersicile, Ildeth, şi cerul…*

înmuindu-şi spinii în privirea mea ca într-un lac în si bemol minor,

*şi albul, şi teiul, şi coşul casei…*

parcă prea văduvit de gânduri –

*şi dragostea de ceară, şi drumul nefăcut, şi ceaiul, Ildeth…*

sub valurile sălcii plutesc cadavre de cuvinte irosite,

*şi cărţile, şi cântecele, şi nopţile verzi…*

plătindu-şi păcatele pentru uşurinţa cu care s-au dedat cândva

*şi trandafirul nemirosit, ofilindu-se…*

cântăririi grăunţelor de nisip.

*şi norul mustind curcubee, şi perlele, Ildeth…*

şi uite-aşa,

*şi lacrimile neplânse la timp, şi râsul în van…*

pe trupul meu de sare,

*şi patul din flori de praf…*

curge, în sloiuri, tăcerea

*şi noi toţi, Ildeth…*

 

 

© Liliana Negoi