pe gura ta


celor ce susţin proiectul “Roşia Montană”

scria “midas” pe gura ta.
cu litere mari, însângerate,
duhnind a migdale amare şi a verde ofilit,
scrijelite cu pene frânte smulse din cozi de cormorani,
scria “midas” pe gura ta.
şi ţie îţi curgeau bale de poftă,
tânjind macabru după numele acela care îţi părea dulce
aşa cum îţi picura printre buzele îmbătrânite,
şi îl şopteai şi îi sărutai cu gândul fiecare literă,
parcă făcând amor cu ea,
cu gustul ei,
„m”…
„i”…
„d”…
„a”…
„s”…
halucinând nebuneşte că aerul expirat prin fiecare bucoavă
se face aur
şi că doar atunci când îţi vei umple sicriul cu acel aer
o să poţi să respiri liber.
nici n-ai văzut când au pus capacul sicriului –
când au început să arunce pământul pe tine
încă ţi se mai auzeau şoaptele
„m”…
„i”…
„d”…

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s