Tablou


Pe violeta dintre dinţii ei
înflorise, timidă, umbra unui gând mai puţin timid –
aşa cum stătea acolo
ai fi zis că e o eclipsa dramatică de scop
în vreme ce pietrele de râu veghindu-i ofilirea
tăceau.
Soarele continua să muşte avar
din purpuriul curgându-i în valuri dintre petale,
iar el stătea nemişcat acolo,
ca un înger de cremene
privind-o
privind
cerul
curgându-i în ochi –
prea rece totul pentru un pastel, prea cald pentru o idilă.
…de altfel
pietrele de râu ar trebui să stea într-un râu,
nu într-un cavou…  

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s