2013 →2014


2013 se duce încet, şi văd cum mă apropii iar de momentul ăla în care trag linie şi fac evaluarea a ceea ce s-a întâmplat – unele lucruri cu plus, unele cu minus. Şi pentru că m-a făcut mama optimistă, pe alea cu plus le scriu, şi pe alea cu minus le ţin în minte :).

1.         Am învăţat că există lucruri foarte utile, dar nu atât de necesare încât viaţa ta să îşi piardă din savoare în lipsa lor.

2.         Am învăţat că într-o prietenie adevărată respectarea diferenţelor vine în primul rând iar aprecierea asemănărilor în ultimul – dar acest lucru trebuie să fie bilateral.

3.         Am înţeles că dacă o persoană iese din viaţa ta nu înseamnă că nu se poate întoarce în ea mai târziu – şi de multe ori, când se întoarce, e mai bogată în experienţe şi îţi îmbogăţeşte şi ţie viaţa.

4.         Am citit. Mult. Mult mai mult decât anul trecut. Şi, sper eu, mult mai puţin decât voi citi anul următor. (P.S.: Ca să îmi întelegeţi entuziasmul trebuie să ştiţi că eu obişnuiam să citesc mult cu câţiva ani în urmă, dar aşa cum se întâmplă de obicei când apar copiii în viaţa ta, anumite pasiuni au de suferit – în cazul meu, cititul. Aşa că nu va imaginaţi cât de fericită mă simt că am început să îmi revin! *doing the dance of joy* :D)

5.         Am scris. Poate nu atât de mult ca în anii trecuţi, dar cu mai multă substanţă.

6.         Am lansat o revistă de artă şi cultură românească împreună cu o prietenă. Deocamdată în varianta online şi doar în limba română. Poate că anul viitor o să fim şi în limba engleză şi poate ne vom şi tipări – dar până una-alta, la data de 1 a fiecărei luni, pe http://dindragostepentruarta.wordpress.com apare câte o serie de articole cu şi despre artişti români şi creaţiile lor. Pentru că şi eu şi Raluca (prietena în cauză) credem că ei merită susţinuţi, fie şi numai cu un cuvânt bun şi un „like”.

7.         Am învăţat de la români în general că Uniţi Salvăm, şi că oricare ar fi motivele iniţiale pentru care s-a ieşit în stradă, cel mai important e să înţelegem că motivul principal suntem tot „noi, românii”. Şi atunci, şi acum, şi mereu.

8.         Am descoperit cât de important e prezentul şi tot ceea ce reprezintă el. Am învăţat că de multe ori planurile în exces tind să te rupă de prezent şi să te proiecteze prea mult într-un viitor care se îndepărtează din ce în ce – şi în fond, de ce aş vrea să plănuiesc lucrurile pe o distanţă prea mare în timp?! Surprizele, bune sau rele, trebuie să facă şi ele parte din peisaj :).

9.         Am învăţat că numerele sunt relative – unu poate fi adesea prea mult, iar o sută prea puţin – şi e greu să îl găseşti pe cel care să se potrivească la fix topicului.

10.       Am aflat că mulţi oameni VOR să vorbească – trebuie doar să ştii să asculţi, şi să vrei să o faci. Şi de asemenea, să ai şi curajul să le spui când să se mai şi oprească şi să te asculte şi pe tine vorbind :).

11.       Am aflat – ca fiecare părinte la rândul lui – că înţelepciunea copiilor te poate lăsa adesea cu gura căscată.

12.       Am râs. Am plâns. Uneori separat, alteori amândouă deodată. Şi mi-am dat seama că nu tot timpul râsul e de bucurie aşa cum nu mereu plânsul e de tristeţe – dar amândouă sunt trecătoare, şi amândouă fac bine la suflet.

Şi mai sunt şi altele, dar doza mea minimă necesară şi suficientă de superstiţie mă împiedică în clipa asta să îl scriu pe 13 :).

Iar unul din lucrurile pentru care îmi pare rău este că m-am „văzut” cu prea puţini oameni anul asta – mai bine zis, cu prea puţini din cei cu care voiam să mă văd! Dar îmi zic cu optimism că poate în 2014 o să recuperez la capitolul ăsta :). Şi la altele. Până atunci însă vă îmbrăţişez virtual pe toţi şi vă urez Sărbători Fericite!

felicitare_pazvante

cad rugăciuni


versiunea audio aici

cad rugăciuni din cer, cu sute,
alunecând pe poala iernii;
cad rugăciuni din cer, tăcute,
în căutare de vecernii;

cad rugăciuni din cer, prea blânde
să poată sfâşia uitarea –
de-ar fi blesteme sângerânde
tot n-ar străpunge nepăsarea

urechilor ce nu ascultă
şi ochilor ce nu privesc.
ca frunza codrilor de multă
de-ar fi, la fel se ofilesc,

că-s grele de cuvinte goale
tăcerile ce le aşteaptă,
iar rugile plutesc agale,
trăindu-şi moartea-ncet, în şoaptă.

cu straie albe de zăpadă
cei mari tăcerea şi-o-nvelesc.
cad rugăciuni din cer? să cadă.
tot ca omătul se topesc.

şi vremea trece fără grabă,
iar rugăciunile ce pier
acum, silabă cu silabă,
mâine-or să cadă iar din cer.

© Liliana Negoi