reliefuri


PICT0719pe dealurile acestea *arătând spre sâni*
a existat cândva o civilizaţie a durerii.
sub ele se aflau caverne,
în care locuitorii de atunci se ascundeau în timpul zilei,
şi doar noaptea ieşeau la suprafaţă,
bântuind ca nişte vârcolaci ştirbi întinderile netede,
căutând rădăcini…şi apă.
cu timpul însă relieful se schimbă,
şi chiar şi cea mai locuită zonă poate rămâne pustie –
zeii mor de plictiseală
în aşteptarea unei ofrande care nu mai vine,
iar templele devin ruine,
purtându-şi cu demnitate povara sfinţeniei apuse…
cavernele însă au rămas,
şi sunt zile când ai crede
că o îmbrăţişare are forţa organică de a reconstrui ruine
şi un sărut poate ţine loc de „Amin”.
în zilele acelea mă uit la tine,
scormonind cu ghearele tocite ale speranţei (ce clişeu!…)
în lutul unde ar trebui să fie o inimă –
nici nu mai contează a cui –
în căutare de motive,
inventându-le din te miri ce:
uneori dintr-un colţ mai moale,
alteori din cicatricile uscate şi abandonate
ca nişte mari canioane ale uitării
pe dedesubtul gândurilor,
şi alteori din struguri acri stafidiţi,
că deh,
stafidele poate or fi mai dulci.
iar ochii tăi albiţi de cataracte îmi dau dreptate.
câteodată însă un orgasm rămâne doar un orgasm,
indiferent sub câte straie filosofice l-ai îmbrăca,
indiferent ce gust ar avea preludiul.
iar la sfârşitul lui noi suntem aceiaşi oameni goi,
goliţi de dovada neputinţei noastre
de a depăşi sterilitatea sufletului.
vezi tu,
„Amin”-ul nu îşi are rost atunci când eşti ateu.

Versiunea audio:

© 2014 Liliana Negoi

imaginea a fost preluata de pe www.morguefile.com

Advertisements

2 thoughts on “reliefuri”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s