Secvenţe nomade


[…] Nu eşti om cu adevărat până când nu guşti din căuşul elegant al durerii. Fericirea nu ne face oameni. Fericirea ne arată doar cât de repede uităm să învăţăm atunci când suntem în prezenţa împlinirii. Atunci când pe fruntea noastră se poate scrie cu nori şi cu aripi de vultur de cât de sus ne zboară sufletul. Suferinţa însă este aceea care ne îndreaptă din nou privirea asupra nemărginirii, asupra nelimitarii gândului, asupra punctelor cardinale şi asupra dimensiunilor fizice şi temporale ale vieţii, şi mai ales, asupra josului de unde am început – sau de unde ar trebui să fi început – cu toţii. Ironia face însă ca tocmai această învăţătoare sârguincioasă să fie nedorită de oameni. Pentru că oamenii nu vor să înveţe să fie oameni. Oamenii preferă să fie animale fericite. Şi uneori doar animale, care în migraţia lor de la polul naşterii la polul morţii refuză să îşi amintească, din masa pre-umană a existenţei lor, mai mult decât plăcerea efemerului.

file4351236411074Din cauza asta eu nu sunt aici ca să rămân. Dacă ar fi aşa, aş fi doar un animal, poate unul genial şi cunoscut, dar doar atât. Eu nu vreau să mă cunoască lumea. Vreau s-o cunosc eu pe ea. În toată goliciunea ei splendidă, dramatică, plină de culoare şi neastâmpăr. Vreau s-o cunosc şi să merg mai departe, bucurându-mă egoist de privilegiul de a putea trece incognito prin viaţă, nici animal, dar nici om, doar un hibrid cu pretenţii umile, extaziat de parfumul cunoaşterii. […]

 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s