nu.


[…] Şi îmi alunecă palma pe suprafaţa cretată a peretelui –
verde şi mirosind a muzică ieftină.
În porii zidului au pătruns precum colţi moi gândurile mele,
căutând cărămida bătrână de sub tencuială
Nu se spune asta
Nu
Nu
Nu
nu
fără majuscule. că nu merită.
e greu sub cascade de gânduri – reci şi uşor acide,
înspumând marginea zilei de azi cu reziduuri ale trăirilor de ieri.
fără mâine.
sparte cad imaginile, pixel cu pixel,
nume fără înţeles, cuvinte fără voce,
şi între toate cele fraze clişeu, corectându-mi visarea etern rebelă –
nu se spune asta,
nu se face asta,
nu se crede asta.
pentru că lumea.
ce ar zice lumea?
lumea ar zice verde, şi poros, şi netezimi amare, fără photoshop.
şi ar mai zice că îmi merit iarna – atâta câtă e.
şi n-ar mai zice nimic după aia – pentru că i-aş închide gura cu un pumn de vată,
doar să nu îi mai aud vocea ipocrită urlându-mi în creieri că
NU.
doar peretele
şi palma mea mai aspră decât el,
zgâriindu-i porii delicaţi şi verzi,
şi planta cerşind apă lângă mine.
vezi? aşa ia naştere un zid al plângerii autentic.
atunci când în casa ta,
în camera unde ar trebui să faci dragoste,
tu faci poezie.
şi taci, ascultând cu încăpăţânare verdele vorbindu-ţi
despre cărămida bătrână din spatele lui […]

 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

2 thoughts on “nu.”

  1. Nu ştiu dacă e cea mai frumoasă poezie scrisă de tine, căci nu le-am citit pe toate cele pe care le-ai scris, da’ pentru mine e una dintre cele mai frumoase poezii scrise de tine pe care le-am citit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s