sakura


buzele ei, îmbibate cu dimineaţă
(o dimineaţă vineţie şi rece, dar până la urmă
tot dimineaţă se cheamă că e)
se lipiră uşor de scoarţa cireşului,
iar şoaptele dezlipindu-i-se din răsuflare
căzură încet, printre petalele albe,
pe pământul spălandu-şi oasele de piatră de întunericul nopţii:
„suntem morţi, tu şi eu. la fel de morţi
ca seminţele nesădite,
ca umerii norilor retezaţi de stoluri de ciori.
suntem două cadavre gemene,
trăindu-ne moartea aici, la marginea cuvântului,
neauziţi de rugăciuni, nesărutaţi de întrebări.
şi de ce am trebui altora, până la urmă?
printre rândurile de vânt brodând
ţie florile sterpe
şi mie neadormirea
se strecoară uneori voci din afară –
şi niciuna nu e mai blândă decât scoarţa ta vibrând,
aspră,
sub vorba mea rece.”
cireşul, înfiorat, clătină încet din ramuri,
şi o rază rătăcită de soare făcu astfel încât
umbra unei frunze de-a lui
să se aşeze peste ochiul ei drept
ca o mască mătăsoasă.
ochiul ei stâng însă rămase aşa cum era,
o insulă de albastru în mijlocul oceanului ei de albeaţă,
şi pentru o clipă în mijlocul acelei insule
cireşul visă că ramurile lui înconjurând-o
erau braţe.

 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

One thought on “sakura”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s