ultraviolet


era…doar o altă cameră.
o cameră cu pereţi, cu podea şi tavan,
cu ferestre şi cu o uşă care se închidea
cu ajutorul unui mâner greu de alamă.
era goală.
din cauza asta
trecutul avea un ecou asurzitor acolo
dacă nu ştiai să păşeşti,
şi tot din cauza asta nu se grăbea nimeni să intre.
dar prin geamurile ei
soarele era mereu dulce,
şi norii vii,
mirosul de levănţică, adânc înrădăcinat în porii zidurilor,
năştea umbre liliachii ici-colo,
iar pajiştile de aduceri-aminte erau mereu cutreierate
de zâmbet, fie el şi sărat.
fantome ale cuvintelor spuse înăuntru
pluteau în aer precum bancuri de peşti într-un ocean,
sclipind argintii la câte-o cotitură de înţeles.
era doar o altă cameră –
în care însă copilul din el nu se sfia să îl certe,
şi în care se întorcea mereu ca să audă
lumina din sunete.

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

2 thoughts on “ultraviolet”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s