întoarceri


[…] ne cheamă cutia Pandorei înapoi în ea,
să îi măsurăm interiorul
cu centimetrul de croitorie,
să vedem dacă mai avem loc înăuntru,
dacă ne putem întinde de-a lungul sau de-a latul
fără să ni se îndoaie degetele de la picioare,
unii lângă alţii,
unii peste alţii,
cuminţi şi tăcuţi,
până când prima mână de pământ va fi aruncată pe ea
şi de undeva o să răsune vocea guturală a vreunui zeu plictisit,
chemându-ne mama la masa lui ca să o înveţe
cum să decojeasca zâmbete fără să le sfărâme colţurile
şi cum să taie cu ele în roşu şi violaceu şi negru
fără să le strivească nervurile.
şi-apoi mama va veni la cutia noastră
acum cu mai multe mâini de pământ aruncate pe ea,
şi va lua cojile de zâmbet şi ni le va planta la cap
(mă rog, la unul din capete)
ca să prindă rădăcini şi,
trecând prin pereţii cutiei,
să ne străpungă cu blândeţe încheieturile,
învineţindu-ne lacrimile şi vârfurile degetelor
ca pedeapsă pentru că atunci, demult,
ne-am lăsat sora închisă în ea.
apoi, după ce destul pământ se va fi cernut pe cutia noastră,
o să îşi îmbrace faţa în caolin,
lipindu-şi buzele cu ceară înainte,
ca nu cumva să se poată citi în surâsul ei, acum decojit,
bucuria că, în sfârşit,
copiii ei sunt toţi la un loc […]
 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s