amurg


prin geamul şters cu ziare şi oţet
te văd cum îţi îngropi în celuloză
tăcerea dizolvată într-o doză
poate niţel prea roz de cabernet.
îmbraci încet furoul străveziu
iar părul cenuşiu ţi-l despleteşti,
şi printre vise negre, nelumeşti,
strecori un zâmbet galben şi sălciu.
în seara asta luna ţi-e amară
şi pielea rece. carnea demodată
ţi-e plină de poveşti de-amor nespuse
ce încă dor, dar cine-ar vrea vreodată
să frunzărească, chiar şi pentru-o seară,
memoriile unei curve-apuse?
 
© 2014 Liliana Negoi