ardere


pe culmea netedă, rotundă,
ardea o flacăra, pâlpâind galeşă spre ceruri,
asemuindu-se (nebuna) stelelor care îi făceau cu ochiul.

habar n-avea câte fantome îi dădeau târcoale
şi nici nu o interesa de umbrele ce i se năşteau din vintre,
curgând în toate părţile şi topindu-se în negura nopţii,
şi în timp ce limbile de foc încercau să îşi croiască drum spre cer,
tot mai sus şi mai sus,
parcă şi afurisitele de stele strigau mai tare.

„ar trebui să fiu acolo sus, cu ele”
dansa flăcăruia precum un derviş,
azvârlind nopţii umbră după umbră,
îngroşând rădăcina viselor şi risipindu-se-n scântei.

stelele erau sus, deasupra ei,
şi aia era tot ce conta,
aşa că pâlpâia într-una spre ele,
într-un soi de morse primitiv,
în timp ce noaptea continua să îi adulmece răbdătoare moartea
bine ascunsă în găleata cu apă
aflată doi metri mai încolo.

 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

One thought on “ardere”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s