anestezii


xilină.
adânc injectată în dramele mele ieftine,
ca să nu mi se mai dezmorţească zilele.
şi dacă m-aş ascunde sub pleduri,
în pragul unei case vechi,
într-un început de primăvară,
molfăind cauze şchioape
şi disecând sclipirile deşirate pe marginea băltoacelor,
tot n-ar conta.
m-aş reduce doar
la filonul amar al unui puţ uitat de vreme,
căutăndu-şi temeinic în măruntaiele pământului
motivul nesecării,
şi ţi-aş spune „priveşte-mă.
în adâncurile-mi dense înoată placid
spaime căzute de sub unghiile lui dumnezeu.”
ici-colo câte-un sorb
ar lăsa să se vadă cât de jos
ar trebui să se aventureze cineva
dacă ar vrea să răscolească sub mâzga plictisită
în căutarea lutului curat –
care încet, încet, se dizolvă,
devenind fluid şi săpând mai în adânc
şi mai în adânc
la rădăcina vârtejurilor.
n-am fost niciodată suficient de peşte
sau amfibie sau reptilă sau pasăre
sau suficient de mamifer
ca să fiu om.
în mine încă se mai revoltă
celule informe, modelându-şi membrana
după câte-un moft genetic.

 

© 2014 Liliana Negoi

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s