luntrea


printre maci de argint
plutea o luntre ce ducea spre oraş
umbrele.
toate temerile lumii adunate
nu ar fi făcut nici cât rădăcina cuvântului
care fusese tăiat pentru a ciopli din el
luntrea aceea minunată.
umbrele erau roşii şi pe lujerii lor fragezi
fiinţe necunoscute altoiseră silabe din alte timpuri,
lăsându-le să crească precum un vrej fermecat,
împletindu-se între ele şi învăţând despre timpul prezent.
macii însă, tot maci,
fie ei şi de argint –
umpluseră aerul din jur cu opiu,
făcând luntrea să încetinească şi să alunece din ce în ce mai greu
printre florile lor.
umbrele dinăuntru, aplecandu-se peste margine,
se atinseseră şi ele de aerul de o densitate dulceagă,
şi roşul din ele începuse să fie
când roz, când verde, când deloc,
mai pierzând o silabă,
mai adormind câte una printre chicoteli nedesluşite.
luntrea, acum oprită de-a binelea în lanul de maci,
uitase cu totul de rostul ei,
şi nu mai auzea murmurele cuvântului din care fusese cioplită –
care, până şi acela, deveni, încetul cu încetul, mut.
şi-au rămas aşa, din prezentul lor până în prezentul nostru.
dacă va trece cineva pe-acolo,
o să vadă o luntre minunată, oprită între maci de argint,
din care, când şi când,
câte-o umbră de o culoare nedefinită îşi iţeşte capul
doar ca să îl bage înapoi, chicotind,
în vreme ce, pe la baza etravei,
cuvântul din care e făcută luntrea
sforăie încetişor.

 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

One thought on “luntrea”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s