nisipuri


din fagurii mei curge sălbatică
ora târzie mustind de arome fragede –
neoane licăresc îndoielnic şi îmi caută umbra
printre pânze ieftine şi pahare cu vin de import
amintindu-mi de Cairo şi de ruinele cărămizii
unde vorbele noastre aveau ecouri acide.
mai ştii?
atunci aveam vene de catifea şi priviri amare,
ne desenam unul altuia litere cu henna
pe dosul palmelor şi pe umeri şi pe coapse
şi apoi încercam înverşunaţi să disecăm gustul pielii
înflorite astfel sub cuvinte orizontale.
nopţile ni se învârteau pe buze ca nişte carusele migdalate
iar zilele atârnau – brăţări sticloase –
de încheieturile frânte ale zidurilor.
mă priveai printre aburii nisipii
şi şoaptele tale dansau ca nişte cobre la baza gâtului meu.
atunci mă împotriveam oxigenului şi sunetelor –
iar tu zâmbeai…
ce nu ştiai însă era că în timpul asta
carnea mea te învăţa pe de rost
iar dunele mele învăluindu-ţi trecerea deveneau
mulaje perfecte pentru furia ta nerostită,
şi ar fi de-ajuns acum ca degetele mele,
mânjite cu miere şi scorţişoară,
să se adâncească uşor în faldurile moi ale serii
pentru a redescoperi urmele tale
pe mine,
în mine.
vezi, dragule, asta înseamnă de fapt
arheologie.
 

© 2014 Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s