scrisori


scrisori

Advertisements

acum


în tine s-au topit
toate umbrele cuvintelor care mi-au plâns vreodată pe umăr,
cerşind o noapte mai lungă şi un vin mai roşu
pentru a-şi dezlega gleznele din vocea mea intoxicată cu timp
 
jurasem că n-o să mai dresez metafore,
că mai degrabă o să îmi zgârii pielea până la sânge
decât să mai las parfum de zodii nefaste să îmi curgă
de la stânga la dreapta
printre degetele picioarelor
 
şi atunci ţi-ai înfipt dinţii în mine,
şiroaie din privirea mea alunecându-ţi verzi
pe la colţurile gurii
 
degetele mi-au amorţit brusc,
nemaisimţind pulsul drumului de ieri,
iar vorbele mele au devenit
doar un buchet de arome dulci-amărui
 
între timp soarele a apus.
mâine mă voi trezi şi voi privi poate cu ură
grăuntele de albastru îmbrăţişându-ne –
 
acum însă podeaua de lemn îmi scârţâie sub paşi,
cântând precum o hoardă de greieri dezacordaţi,
albastrul e negru,
şi fereastra mea fără perdea nu vede mai departe
de noaptea care mângâie pământ şi asfalt deopotrivă –
iar eu îmi caut drumul printre armonicele unui trecut
încă neîntâmplat

© 2015 Liliana Negoi