muguri


te-aş strivi sub o frunză de cireş,
verde şi nehotărâtă precum degetele mele acum,
căutând noaptea pe pieptul tău săltând uşor sub greutatea privirii mele –
te-aş răstigni pe-o gură de veghe,
să îmi croiesc fâşii de uimire din lumina spărgându-ţi-se în ochi,
şi după ce în aerul ieşind din plămânii tăi ar înflori
o mie de căderi din rai
m-aş face o piatră măruntă,
cenuşie şi oarecare şi nemirosind a nimic,
mândră să fi fost inima muntelui tău de sare.
apoi m-aş sparge tainic în grăunţe de nisip,
dând astfel o şansă luminii să se vindece de noi
şi de privirile noastre sticlind ca ochii lupilor
în miez de iarnă,
şi m-aş înfige cu blândeţe în coapsa istoriei,
ca să afle şi rădăcinile cireşilor încă nenăscuţi
povestea peste care strămoşii lor
s-au nins

© 2015 Liliana Negoi

Advertisements

One thought on “muguri”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s