tabloul


ar fi fost greu să o uiţi –
pur şi simplu o găseai
în tot ce era în camera aceea.
fotoliul de modă veche
îi păstra parfumul în tapiţerie
cu aceeaşi fidelitate ca un amant,
şi cum să o eviţi
când fragmente din amprentele ei
se aflau pe fiecare din paginile
cărţilor de pe rafturi?
muşcatele roşii încă mai purtau fâşii din respiraţia ei
legate ca nişte funde de petale,
iar oglinda încă mai roşea
din cauza amintirilor pielii ei perfecte
ascunse adânc în straturile-i de argint.
cum să uiţi o femeie
a cărei umbră împrumutase
câte puţin din fiecare culoare din jurul ei
pentru a păstra,
precum un şevalet abstract,
sufletul lucrurilor înăuntrul său?
bărbatul nu ştia –
aşa că şi-a ţintuit bucăţi din inimă
pe o bucată de pânză,
sperând că, printre toate acelea,
ar nimeri-o şi pe cea
care îl mai lega încă de fantoma ei.
şi-a pus una, apoi încă una,
şi încă una,
şi încă una…
apoi au urmat ochii,
şi degetele,
şi gura…
şi când în sfârşit a încheiat a-nţeles
că el era de fapt capodopera ei

© 2015 Liliana Negoi

“Donna” – René Magritte

Scrisă iniţial în limba engleză, cu vreo patru ani în urmă, pentru un concurs de scrieri bazate pe picturile lui René François Ghislain Magritte, dintre care eu am ales-o pe Donna. Traducerea a suferit câteva modificări minore faţă de original. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s