doar gâştele


păienjeni cu picioare de noapte
rostogolesc în susul timpului
gheme de acru –
toamna, bolnavă de murmure
şi cu venele mirosindu-i a must
se culcuşeşte degrabă la umbra degetelor mele –
şi mă uiţi
cu aceeaşi dulceaţă în tăcere
precum ai uitat cândva
să te mai miri.
doar gâştele,
îţi zic,
doar gâştele sălbatice decupând norii
după forma şi asemănarea zborului lor
ar putea să-ţi mai umple surâsul
cu linişte.
eu nu.

© Liliana Negoi, 2017

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s