Când secundele ruginesc


Atunci când secundele ruginesc

e firesc să ţi se zgârie

mai un gând, mai un braţ,

mai o coastă,

dacă încerci să te strecori printre ele nebăgat în seamă.

Aşa încearcă ele, bietele, să se împărtăşească din numele tău de om,

împodobindu-ţi, lipsite de egoism, carnea prea-muritoare

cu tatuaje moi ale fiinţei lor.

E firesc, dar, să simţi pe vârful limbii

gustul acid al unei tăceri inutil de elastice

sângerând la atingerea orelor

– aceste buchete septice de clipe moarte -,

e firesc să te doară sufletul

atunci când umbra lor oxidată, ştergând-o pe-a ta,

o infectează cu timp,

însă nu e nimic mai dulce decât rugina secundei

primei iubiri,

aşa cum rămâne ea încrustată în tine,

şi o găseşti uneori, din întâmplare,

mai pe sub un gând, mai pe sub un braţ,

mai pe sub o coastă.

 

© Liliana Negoi

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s