de înviere


e Paştele şi-a înviat norodul
de muşte şi albine muncitoare,
păienjenii prin tufe-şi ţes năvodul
sclipind subţire-n razele de soare.
sunt corcoduşi în floare-n cimitire
iar vrăbiile-şi trâmbiţează-amorul,
se veselesc şi morţii azi, iubire,
nu numai viii împânzind decorul.
miroase-a verde crud şi a tămâie,
şi chiar şi-n lacrimi azi e-un strop de miere.
zâmbeşte blând ţărâna sub călcâie
cum nu o simţi decât de înviere –
că zâmbetu-i ce tălpile mângâie
surâsul bunilor l-ascunde în tăcere.

© Liliana Negoi

Advertisements

învieri


era cerul azi
albastru ca o durere de suflet,
o durere uitându-se înapoi la mine
cu ochi de primăvară flămânđă,
şi prin streşini şi vişini vrăbiile băteau toaca
dezmorţind apele.
printre scândurile gardului vechi
strada curgea sfielnic dinspre rădăcinile pomilor spre cuvinte –
oasele lui aprilie, descărnându-se încet,
propteau luminoase mugurii, din ei
urmând a se naşte umbre proaspete.
pe vârfurile degetelor tale încă mai adăsta
mirosul câtorva fire de iarbă abia smulse
şi am înţeles deodată
dincolo de orice îndoială
cum liniştea zidindu-şi agale
roată din numele noastre
e vie.

© Liliana Negoi 2018