învieri


era cerul azi
albastru ca o durere de suflet,
o durere uitându-se înapoi la mine
cu ochi de primăvară flămânđă,
şi prin streşini şi vişini vrăbiile băteau toaca
dezmorţind apele.
printre scândurile gardului vechi
strada curgea sfielnic dinspre rădăcinile pomilor spre cuvinte –
oasele lui aprilie, descărnându-se încet,
propteau luminoase mugurii, din ei
urmând a se naşte umbre proaspete.
pe vârfurile degetelor tale încă mai adăsta
mirosul câtorva fire de iarbă abia smulse
şi am înţeles deodată
dincolo de orice îndoială
cum liniştea zidindu-şi agale
roată din numele noastre
e vie.

© Liliana Negoi 2018

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s