Pe drum


Un câine schelălăie-n noapte flămând,
iar luna pe cer juri că-i sânge.
Pe drum, un copil calcă-ncet, tremurând –
e singur, şi-obrazu-i e supt, şi plângând
la piept o trăistuţă tot strânge.

Şi caută-ntruna la fiece pas
o mână mai prietenoasă,
să-i şteargă cu milă durerea din glas,
şi caută, bietul copil de pripas,
da-n jur e doar negură deasă.

Cu colţi oţeliţi spaima muşcă avan
din sufletu-i plin de obidă,
căci zgomote surde se iscă viclean,
iar umbrele capătă ochi de mărgean
şi înfăţişare perfidă.

Şi-ar sta, sărăcuţul, să doarmă niţel,
că paşii de-abia-l mai ajută,
dar nu îndrăzneşte, şi-aşa, cătinel,
tot merge, şi merge, cu pas mărunţel,
şi-n urmă-i întinderea-i mută.

© Liliana Negoi

Advertisements