nocturnă

încotro, gândule?
nu ţi-e teamă că o să te pierzi
printre muguri, hoinărind hai-hui?
nu te sperie că s-ar putea să-ţi sfâşii calea
în spinii încă verzi
ai trandafirilor nimănui?

încotro, gândule?
unde tot cauţi să-ţi frângi râul,
în ce mare?
nu ţi-e umbra deja prea greoaie
de-atâtea dorinţe puse pe stele care
tot cad, şi cad, ca nişte pietroaie

dar nu mai ajung pe pământ?
ia spune, gândule, încotro?
crezi că poţi
să te rupi din cea dintâi rădăcină, din întâiul cuvânt
şi să fugim amândoi de lume, ca nişte hoţi?

şi dac-am face asta, gândule, tu şi eu,
oare cât crezi că am putea
să fugim fără să ne ajungă din urmă, mereu,
moartea ultimei dorinţe agăţate într-un colţ de stea?